MCOnet Romania
Miercurea Ciuc Link
archívum
programajánló
Presupusul atentat asupra lui Basescu in Afganistan, o criza de scenarita cronica
Vizita oficiala a presedintelui Basescu in Afganistan de la sfarsitul acestei saptamani

s-a vrut a fi rupta, parca, dintr-un reportaj infestat cu scenarita cronica.

Coloana oficiala in care se afla presedintele Traian Basescu, joi, la Kabul, a urmat un traseu deviat pentru deplasarea de la palatul prezidential la aeroport, intrucat pe traseul de baza a fost inregistrata o amenintare cu bomba, spune Agentia Mediafax.

De aici a izbucnit intreaga poveste: viata presedintelui a fost pusa in pericol, a vuit intreaga presa. Ieri am incercat sa il contactam pe purtatorul de cuvant al SPP, Constantin Dobre, fara succes insa. De altfel, nici site-ul Presedentie nu facea nici o referire la vreun atentat la viata lui Traian Basescu. Surse aflate la fata locului au declarat ca informatia privind amenintarea cu bomba a putut fi auzita la statiile de emisie-receptie ale militarilor romani din Kabul care au insotit coloana oficiala a delegatiei sefului statului. Din aceasta delegatie au mai facut parte ministrul apararii, Theodor Atanasiu, seful Statului Major, generalul Eugen Badalan, precum si consilierii prezidentiali Sergiu Medar si Claudiu Saftoiu.

Dupa intrevederea, pe care a avut-o cu omologul sau afgan, Hamid Karzai, coloana oficiala a presedintelui Basescu a ramas cateva minute in curtea palatului prezidential. Explicatia acestei mici intarzieri a venit din convorbirile militarilor prin statiile de emisie-receptie. Astfel, cei din coloana au fost avertizati sa nu mai foloseasca traseul stabilit initial, explicandu-li-se ca pe acest traseu a fost inregistrata o amenintare cu bomba. Informatia a parvenit militarilor romani si fortelor de securitate din jurul presedintelui de la politistii afgani din Kabul. Ca urmare, coloana oficiala a sefului statului a urmat un traseu secundar pentru a ajunge la aeroport. Pe traseu, nu au mai fost inregistrate incidente, insa surse autorizate sustin ca, de fapt, Basescu si delegatia care l-a insotit au folosit un al treilea traseu, intrucat in afara celui initial, la care s-a renuntat din cauza amenintarii cu bomba, a mai existat o ruta secundara, care a fost insa evitata din cauza unor ambuteiaje in traficul din Kabul.

(Bogdan Costescu)

Gardianul


Programajánló
<< 2012 Május >>
H K Sze Cs P Szo V
 123456
789 10111213
14151617181920
2122 2324252627
28293031   
Stiri Miercurea Ciuc

Magyarország hírei