MCOnet Romania
Miercurea Ciuc Link
archívum
programajánló
Peste 350 de elevi maghiari la concursul de limba română

Peste 350 de elevi de la şcolile cu predare în limba maghiara Harghita şi Covasna au participat la concursul de limba romana organizat de Liceul "Marton Aron"' din Miercurea Ciuc, în colaborare cu Asociatia Comunitara Romanească.


Angela Birsan, vicepreşedintele Asociaţiei Comunitare Române, a declarat, că premiul cel mare la concursul de limba romana "Carte frumoasa cinste cui te-a scris'! fost câştigat de o elevă din Gheorgheni, Agota Barta, care a obţinut singura nota de 10.

 

Peste 350 de elevi au participat la concursul

Peste 350 de elevi au participat la concursul

Angela Birsan a a mai adăugat ca, la finalul concursului, premianţii au fost răsplătiţi cu diplome şi 33 de pachete cu cârti în valoare de 2.000 de lei, scrise de clasicii literaturii romane şi universale.

 

 

„ACROM este partener de la prima ediţie a concursului şi dovedeşte prin faptul ca a ajuns la a VIII-a ediţie ca este un succes, având în vedere faptul ca numărul participanţilor a ajuns la peste 350, de la câteva zeci în primul an de concurs" De asemenea se dovedeşte ca este o soluţie eficienta şi atractiva în a stimula învăţarea limbii române.

GB - MCOnet
Miercurea Ciuc Online - www.miercureaciucinfo.com

Programajánló
<< 2012 Május >>
H K Sze Cs P Szo V
 123456
789 10111213
14151617181920
21222324252627
28293031   
Stiri Miercurea Ciuc

Magyarország hírei