MCOnet Romania
Miercurea Ciuc Link
archívum
programajánló
Domnul primar Raduly Robert Kalman este deranjat
Urmare a protestului organizaţiei locale a PNL Miercurea Ciuc

PNL HARGHITA
COMUNICAT DE PRESĂ

Urmare a protestului organizaţiei locale a PNL Miercurea Ciuc, cu privire la lipsa manifestărilor culturale în limba română din cadrul programului Zilelor municipiului Miercurea Ciuc, domnul primar Ráduly Róbert Kálmán, în lipsa oricăror argumente logice a găsit de cuviinţă să jignească pe cei care i-au atras atenţia asupra propriei lipse de logică europeană. Acesta a afirmat ca liberalii din Miercurea Ciuc sunt lipsiţi de gândire liberală si europeană, locul lor fiind în partidul lui Corneliu Vadim Tudor.
Sloganul Uniunii Europene este Unitate în Diversitate. Atacul primarului Ráduly Róbert, la adresa semnatarilor protestului PNL Miercurea Ciuc, faţă de lipsa de diversitate lingvistică a manifestărilor mai sus amintite este absolut de neînţeles în opinia noastră. Atitudinea liberalilor a fost şi rămâne una europeană, ne-european fiind modul de gândire al celor care au stabilit programul zilelor municipiului .
În urmă cu un an s-a întâmplat la fel, motiv pentru care liberalii din Miercurea Ciuc s-au simţit obligaţi să ia poziţie aşa cum ar lua poziţie şi faţă de o situaţie inversă.
În ceea ce priveşte afirmaţiile răuvoitoare, referitoare la faptul că locul semnatarilor protestului ar fi într-un partid extremist, nici nu merită să vorbim, acestea fiind stupide. Se spune că violenţa este expresia incompetenţei.
În cazul acesta violenţa reacţiei verbale coroborată cu lipsa de argumente dovedeşte incompetenţa executivului local de a gestiona propriile greşeli.
Considerăm absolut regretabilă reacţia primarului , domnul Ráduly Róbert, precum si lipsa de demnitate în a-şi recunoaşte greşelile.
Domnul primar ar trebui să nu uite ca guvernarea locală nu este un scop în sine ci este instrumentul prin care administraţia locală oferă tuturor locuitorilor, indiferent de etnie, condiţii normale civilizate de trai şi dezvoltare umană, inclusiv culturală…

ORGANIZAŢIA PNL MIERCUREA CIUC,
03.08.2006
Programajánló
<< 2012 Május >>
H K Sze Cs P Szo V
 123456
789 10111213
14151617181920
21222324252627
28293031   
Stiri Miercurea Ciuc

Magyarország hírei