
Pădurea se taie în continuare.
La începutul acestui an un înalt funcţionar public din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale care coordonează domeniul forestier a declarat că în anul 2009 va pune în prim plan asigurarea finanţării de la bugetul statului a administrării sau serviciilor silvice pentru proprietăţile forestiere mai mici de 30 ha, conform prevederilor Legii nr. 46/2008 - Codul Silvic. Din nefericire, această promisiune nu a fost îndeplinită. Acestui Cod Silvic îi lipsesc normele metodologice de aplicare a ei, aşadar nu este aplicabil.

Suprafaţa de pădure/om a ajuns la 0,28 ha, când în alte ţări europene aceasta este de peste 0,32 ha/om. Fără asigurarea administrării sau cel puţin a serviciilor de pază a tuturor pădurilor, nu se va putea reduce volumul tăierilor ilegale şi nu se va putea impune nici respectarea regimului silvic în pădurile României. La nivelul Direcţiei Silvice Miercurea-Ciuc, numărul controalelor la circulaţia materialului lemnos şi tăierii de arbori a crescut simţitor. Numai în ultimele trei luni până la jumătatea lunii octombrie, de la 887 la 1.616, cel al contravenţiilor constatate, de la 142 la 185, iar cel al infracţiunilor silvice, de la 21 la 30. Valoarea totală de amenzi aplicate în acest an este estimată la 184.737 de lei.
GB - MCOnet
Miercurea Ciuc Online - www.miercureaciucinfo.com
| << | 2012 Május | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz







