archívum
programajánló
Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!
Majoritatea cadrelor didactice de la o scoala din Miercurea-Ciuc nu îl vor pe director
Majoritatea cadrelor didactice de la o scoala din Miercurea-Ciuc sunt nemultumite de faptul ca directorul scolii, demis din cauza unor note si absente ,,puse din burta" fara sa fi fost la ore, a fost repus în functie si vor schimbarea acestuia. Liderul filialei Harghita a Federatiei Sindicatelor Libere din Învatamânt, Kocs Ilona, a declarat ca Grupul scolar ,,Vencel Jozsef" din Miercurea-Ciuc este în ilegalitate de aproximativ doua luni din cauza ca membrii consiliului de administratie si directorul adjunct si-au dat demisia din functii, iar directorul institutiei nu poate lua decizii, conform normelor în vigoare, fara acest consiliu.
Aceasta a precizat ca membrii consiliului au renuntat la functii din cauza ca sunt nemultumiti de faptul ca directorul scolii, Szava István, a fost repus în functie dupa ce fusese demis pe motiv ca a pus note si absente elevilor fara ca el sa se fi prezentat la ore. Kocs Ilona a mai spus ca în anul 2003, directorul, care este profesor de fizica, nu s-a prezentat la ore pâna aproape de începutul vacantei din decembrie, dar a pus mai multe note si absente elevilor unei clase, pentru a justifica prezenta sa la activitatile didactice.
Forumul Civic al Românilor din Harghita si Covasna, reprezentând asociatiile si fundatiile culturale, civice si confesionale din cele doua judete, cu smerenie si aleasa consideratie ne adresam Prea Fericirii Voastre într-o problema care preocupa pe toti credinciosii români din Transilvania, respectiv hotarârea Sfântului Sinod de scindare a Mitropoliei Ardealului, Crisanei si Maramuresului, ctitorie daruita de Dumnezeu prin stradaniile marelui mitropolit Andrei Saguna.
Liderul de sindicat de la Grupul scolar ,,Vencel Jozsef", Pora Fulop, a declarat ca 24 de cadre didactice sunt nemultumite de actualul director si au intrat în greva japoneza, fiind decise sa continue aceasta forma de protest pâna când Ministerul Educatiei va lua masuri pentru schimbarea lui Szava István.
Acesta a precizat ca profesorii se prezinta la ore normal, poarta banderole albe si s-a optat pentru aceasta forma de exprimare a nemultumirilor lor pentru ca dupa trei saptamâni de greva în învatamânt nu s-a dorit ca elevii sa aiba de suferit. Pora Fulop a spus ca s-a încercat formarea unui nou consiliu de administratie, dar majoritatea cadrelor didactice nu mai vor sa lucreze cu directorul. ,,În scoala este o atmosfera tensionata, chiar critica", a mai spus liderul de sindicat.
Contactat telefonic, directorul scolii, Szava István, a declarat ca în opinia sa demersul cadrelor didactice nu este justificat si ca se simte atacat.
El a afirmat ca a fost repus în functie prin decizia finala a Curtii de Apel Târgu-Mures. Szava István a recunoscut ca a comis o greseala prin aplicarea notelor respective elevilor, care s-a rectificat si nu a avut nimeni de suferit si s-a comis acea ,,mica greseala" la o clasa întreaga, nu în cazuri izolate. Directorul mai sustine ca pâna în prezent nu au fost decizii care ar fi trebuit luate de consiliul de administratie, iar saptamâna trecuta s-a facut o sedinta în cadrul careia s-a votat componenta unui nou consiliu, urmând sa fie numit si un nou director adjunct.
Inspectorul scolar general adjunct, Costea Constantin, a declarat ca Inspectoratul Scolar judetean Harghita monitorizeaza situatia de la Grupul scolar ,,Vencel Jozsef", face demersuri pentru asigurarea unui program educational adecvat elevilor si informeaza sistematic ministerul, dar masuri concrete nu pot fi luate înca în cazul directorului pentru ca el are o decizie a instantei privind repunerea sa în functie.
EMIL GROZA
Knet.ro/adevarulharghitei

Informatii
Programajánló
| << | 2012 Május | >> | ||||
| H | K | Sze | Cs | P | Szo | V |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
Stiri Miercurea Ciuc
Magyarország hírei
Contact | Declaraţie de protejarea datelor | Despre noi
MCOnet 2001- 2012. - All Rights Reserved - Copyright - www.mconet.biz

International