MCOnet Romania
Miercurea Ciuc Link
archívum
programajánló
Centru de dezvoltare şi educare timpurie a copiilor.

Un centru de dezvoltare şi educare timpurie a copiilor a fost inaugurat marţi, în municipiul Odorheiu Secuiesc, de Asociaţia de Intrajutorare Caritas.


Directorul Departamentului Social al Caritas, Ludescher Laszlo, a declarat că acest centru este primul din Harghita şi al treilea din ţară, după cele deschise la Târgu Mureş şi Reghin. Copiii cu vârste de până la trei ani, alături de părinţii lor, participă la diverse jocuri şi activităţi prin care îşi dezvoltă atăt abilităţile motrice, cât şi capacitatea de a socializa.

miercurea ciuc

Centrul fost inaugurat marţi de Asociaţia de Intrajutorare Caritas.


La activităţile centrului iau parte atât copiii normali, cât şi cei cu deficienţe minore, cum ar fi cei născuţi prematur. Pedagogi instruiţi în astfel programe de dezvoltare a copiilor coordonează activităţile fiecărei grupe, părinţii însoţiţi de micuţii lor venind o dată sau de două ori pe săptămână la centru. Potrivit directorului Departamentului Social al Caritas, aproximativ 50 de familii din Odorheiu Secuiesc sunt interesate de acest program.

GB - MCOnet

Miercurea Ciuc Online - www.miercureaciucinfo.com

Programajánló
<< 2012 Május >>
H K Sze Cs P Szo V
 123456
789 10111213
14151617181920
21222324252627
28293031   
Stiri Miercurea Ciuc

Magyarország hírei